 |
| Sursa: reenablack, Pixabay |
VOCAŢIA OMULUI
«Nu suntem de prisos nici fără noimă pe meleagurile cu munţi şi văi. Fiecare om este o revelaţie în carne.» (Novalis).
Noi trebuie să răspundem neîncetat până suntem în această viaţă la un apel al lui Dumnezeu, trebuie să exprimăm o intenţie divină și un gând dumnezeiesc. Viaţa noastră începe a doua săptămână a creațiunii, în care noi, creaturile trebuie să fim creatori» (P.S.S. Ioan Suciu, Eroism, 1942).
- Credinţa - un izvor de apă vie pentru veşnicie
- Enigmele vieții
- Faptul religios
- Omul în fața lui Dumnezeu
TRĂIREA ÎN CREDINŢĂ
În inima oricărui om există setea de fericire ce nu poate fi, potrivit, astâmpărată decât cu ceva adevărat - Adevărul Credinţei.
La lumina credinţei creştine - dăruită mai întâi prin botez ca o moştenire sau primită în urma unui răspuns la chemarea lui Dumnezeu - omul găseşte răspuns gândurilor ce-l frământă: de ce şi pentru ce trăieşte, sufere, moare? sau mai există ceva, dincolo?
Credinţa în Dumnezeul cel Viu - descoperit în Isus Hristos ca un Părinte ce iubeşte - umple creştinului sufletul de bucurie şi încredere în faţa enigmelor vieţii sale.
Împotriva aparenţelor, omul fără Dumnezeu rămâne singur în faţa tainelor existenţei sale şi a lumii în care trăieşte.
Celui care crede, din contră, credinţa îi permite să depăşească temerile, iluziile, disperarea şi greşelile privitor la rostul vieţii, şi chiar mai mult, să pătrundă: «ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit, nici nu s’a urcat la inima omului, ceea ce a pregătit Dumnezeu celor ce-l iubesc» (1 Cor., 2,9).
Descoperit în Isus Hristos, rămâne totuşi adevărat că Dumnezeu este un mister pentru om şi nu poate fi cunoscut decât pe dibuite (descoperit) prin asemănări - fiindcă El este această fiinţă inefabilă, mai desăvârşită decât tot ce există sau ce s-ar putea închipui în afara Lui.
Pe urmele lui Hristos care a spus: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa» (Ioan, 14,6), creştinul trăieşte la lumina credinţei - cuprinsă în «Simbolul Credinţei» ce conţine pe scurt adevărurile esenţiale transmise prin Biserică.
Fiindcă în afară de Isus Hristos: «nu este dat oamenilor sub cer un alt nume, întru care să ne mântuim», cum ne învaţă Sf. Petru (Faptele Ap., 4,12), calea vieţii creştine este de a urma pe Hristos.
Viziunea credinţei duce la trăirea în credinţă urmând căile prescrise de Mântuitorul oricărui ce vrea să-l urmeze: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toate puterile tale şi din tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca însuţi pe tine» (Lc., 10,27).
Comentarii
Trimiteți un comentariu