Enigmele vieţii

Pentru orice om, viaţa este o problemă ce pretinde o dezlegare. 

Cu alte cuvinte, viaţa cuprinde enigme, mistere, ce pun chestiuni care cer un răspuns. 

Ceea ce deosebeşte tocmai pe om de animal, e că viaţa constituie pentru el o problemă ce consistă în nepotrivirea, de neînţeles, între viaţa aşa cum omul o doreşte şi viaţa aşa cum este. 

Întrebările mari la care omul e chemat să răspundă şi care fac din viaţa lui o enigmă, sunt simple dar tulburătoare. 

Pentru ce: viaţa, moartea, suferinţa, răul? 

Sunt chestiuni fireşti şi personale: sunt eu care trăiesc, care voi muri, eu care sufăr sau care voi suferi, eu care fac răul ori binele, eu care doresc fericirea. 

Turmentat şi neliniştit, mă’ntreb care e rostul sau sensul existenţei mele? Şi a semenilor mei? Există ceva după moarte? 

Atitudinea oamenilor în faţa acestor chestiuni e diferită: unii nu caută răspuns; alţii caută şi nu găsesc; şi acei care au căutat şi spun că au găsit. 

Pentru ca răspunsul să fie potrivit şi mulţumitor pentru minte, trebuie să înfăţişeze toate aspectele vieţii, şi să fie valabil pentru toţi oamenii, fiind acelaşi în toate împrejurările unei vieţi umane. 

Pentru a aborda problema vieţii, e necesar să avem în noi o dispoziţie de căpetenie: iubirea adevărului. 

Trebuie, cum spune sf. Toma de Aquino, « să mergi spre adevăr din tot sufletul tău » adică cu cele două facultăţi: inteligenţa şi voinţa, care dau omului unitatea în viziunea sau cunoaşterea adevărului, procurându-i armonia interioară şi dinamismul în acţiune. 

Ştiinţa ne poate ajuta să cunoaştem cum sunt lucrurile şi cauzele ce le produc, însă numai religia ne răspunde la întrebarea: pentru ce? 

Biologia îmi spune cum trăiesc, dar numai religia îmi spune, pentru ce?

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.