Cruce

Crucea, era instrumentul de tortură şi de execuţie a pedepsei cu moartea pe timpul Imperiului Roman.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Astăzi, crucea este semnul creştinilor de când Isus Hristos, prin moartea de pe cruce, a săvârşit răscumpărarea omenirii. 

Privirea crucii este adeseori singura rugăciune posibilă: credinciosul găşeste în ea tăria de a îndura încercarea şi speranţa în adevărata viaţă fiindcă, prin Isus Hristos, crucea este poarta învierii. 

Pe cruce, Isus a arătat o astfel de credinţă în Dumnezeu, o aşa iubire faţă de oameni, încât moartea şi păcatul au fost transformate. 

Crucea care a fost un eşec, a devenit semnul unei biruinţe; instrumentul schingiuirii a devenit semnul dragostei; prin Hristos, orice suferinţă poate deveni izvor de viaţă nouă în măsura în care este participare la moartea lui: - «Şi dacă am murit cu Hristos (prin lepădarea de păcat) credem că vom şi trăi cu dânsul; bine ştiind că Hristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu-l va mai stăpâni» (Rom., 6,8-9). 

A privi crucea înseamnă să priveşti şi viaţa într’o altă manieră. 

Dacă semnul crucii făcut instinctiv, sau crucea pusă în casă, în cimitir sau la răscruci, poate să însemne resemnare, detaşare, ea poate să ne inspire şi luptă împotriva minciunii, contra puterii abuzive, contra nepăsării şi abandonării curajului în faţa împilătorilor. 

Prin cruce speranţa este posibilă fiindcă ea ne angajează să trăim viaţa cu iubire şi credinţă în Hristos. 

Ea ne invită mai mult la luptă decât la resemnare, fiindcă prin cruce, răul, moartea însăşi, au fost învinse şi viaţa triumfă.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.