Creaţie

După Biblie, actul prin care Dumnezeu, fără materie primă, din nimic a creat lumea pe care o menţine în continuu în existenţă. 

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Trecerea de la neant la fiinţă - creaţia - este greu de înţeles dar nu imposibil. 

Omul pentru a «crea» (pictorul, modistul etc.) are nevoie de materie. 

Toată activitatea omului consistă în a explora ceea ce este creat, pentru a-i găsi legile după care funcţionează: sunt ştiinţele; sau să reproducă ori să transforme ceea ce este creat: sunt artele şi tehnicile.

Omul descoperă, sau copiază, însă el nu crează. 

Numai Fiinţa Supremă, Infinită şi Absolută, care nu depinde de nimeni - Dumnezeu - poate crea ori da fiinţă a ceva care n’a existat înainte. 

Fiindcă, Dumnezeu a creat toate lucrurile, El este la originea lumii materiale. 

Aceasta, a existat întotdeauna, aşa cum este sau starea ei actuală e diferită de forma ei primitivă? 

Odată creat, Universul se prezintă ca un fapt material, pe care ştiinţa poate să-l cerceteze. 

După ultima teorie, aceea a lui Lemaitre, preot-profesor la Louvain, Universul la început a fost un atom primitiv radioactiv care s’ar fi dezintegrat, dând naştere, cu timpul, planetelor şi miliardelor de stele.

Biblia, nu face ştiinţă, ci vrea să ne transmită un adevăr religios. 

Cartea Facerii ne povesteşte că Dumnezeu a creat lumea în şase zile. 

Autorul sacru, exprimându-se în limbajul epocii când a scris; a voit simplamente să spună într’o formă populară că: Dumnezeu a creat universul şi tot ce conţine şi tot ce a făcut e bun; omul a fost creat de Dumnezeu într’un mod particular, de aceea, el trebuie să-i consacre a şaptea zi, aducându-i mulţumire.

Povestind, pe înţelesul tuturor, cum Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, textul biblic poate întâmpina dificultăţi de interpretare. 

Crearea lumii în şase zile... lumina ce desparte ziua de noapte... bolta cerească, apele şi uscatul... verdeaţa... soarele, stelele şi luna... păsările şi animalele... vieţuitoarele toate şi în sfârşit: omul, pentru a stăpâni pământul. 

Ştiinţa poate să cerceteze maniera în care s’a creat lumea, fără să ţină seama de durata şi cronologia autorului biblic, făcând diferite ipoteze, pe care trebuie să le dovedească, pentru a fi acceptate. 

În privinţa duratei lumii, adevărul de credinţă învaţă că, fiind un început, va fi un sfârşit, deci lumea nu-i veşnică. 

Ştiinţa, nu poate dovedi că materia este eternă; dimpotrivă, există teorii ce dărâmă teza eternităţii materiei, de exemplu: teoria quantică a lui Louis de Broglie, teoria probabilităţilor a lui Fermi şi legea indeterminării a lui Heisenberg etc. 

Există alţi savanţi care constată pierderea energiei, pe zi ce merge, admiţând, ca foarte probabilă, teza începutului, în timp, a universului material. 

După doctrina biblică a creaţiei (Cartea Facerii), e clar că Dumnezeu a creat tot ce există, lumea materială şi spirituală şi nimic nu poate exista fără El, fiindcă totul îşi primeşte fiinţa, în tot timpul, ca un dar permanent al Creatorului.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.