Suflu, principiu de viaţă ce are izvorul în Dumnezeu; realitate spirituală şi personală ce nu provine de la materie, deci este nemuritor, şi deci nu poate fi un simplu moment al unei existenţe materiale dispărând cu ea.
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Fiindcă omul a fost creat «după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu» (Facere 1,26-27), şi «făcut din ţărână prin suflare de viaţă, omul devine o fiinţă vie» (Facere 2,7), destinul său e de a fi nemuritor, chiar dacă moartea trupului intervine, fiindcă există credinţa în înviere.
Mintea şi credinţa afirmă împreună că existenţa sufletului nu încetează cu moartea.
Această imortalitate nu-i o simplă supravieţuire sub aceeaşi formă ca înainte, ci trebuie înţeleasă ca o desăvârşire - perfecţionare a persoanei.
Sufletul e creat de Dumnezeu direct şi dă unitate persoanei omeneşti - trup şi suflet - chiar din momentul procreării din partea părinţilor.
Fiinţa omenească există, prin urmare, chiar de la început, cu toate posibilităţile de dezvoltare, de aceea încercarea de suprimare constituie un atentat împotriva vieţii copilului, chiar dacă, anumite legislaţii permit avortul.
Germen de viaţă veşnică, depus în trup, sufletul face pe om, după Sf. Pavel, să redevină «suflet viu», «corp spiritual», înviind în întregime: «Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Este semănat un corp pieritor, învie nepieritor »... « Este semănat un corp pământesc, învie un corp spiritual. Dacă există un corp pământesc, există şi unul spiritual» (1 Cor., 15,42-45).
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Comentarii
Trimiteți un comentariu