Speranţă

E în legătură cu viitorul fericit promis de Dumnezeu în patria cerească, «viaţa veşnică», unde omul va fi «asemănător cu Dumnezeu»: «Iar făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El însuşi este aceasta: viaţa veşnică» (1 Ioan, 2,25); «Dragii mei, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, iar ce vom fi încă nu a fost arătat. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemănători cu El, căci îl vom vedea aşa cum este. Oricine are această nădejde în El, devine curat, precum El curat este» (1 In., 3,2-3). 

Este credinţa care garantează acest viitor promis de Dumnezeu şi atunci speranţa poate, sprijinită pe încredere, îndruma şi înălţa cu putere toată activitatea vieţii omeneşti. 

Credinţa, speranţa şi iubirea, formează ţesătura vieţii spirituale a cărei scop e înfăptuirea planului lui Dumnezeu cu fiecare. 

Speranţa biblică, ce este promisiunea făcută omenirii de a fi scoasă din robia păcatului, a început să se realizeze cu Avraam şi împlinită prin Isus Hristos. 

Ancorată în lumea viitoare, speranţa însufleţeşte toată viaţa creştină: «De aceea Dumnezeu, vrând să le arate moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii sale, s’a legat cu jurământ, ca, prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să avem o îmbărbătare puternică, noi care am căutat scăpare în atingerea nădejdii ce ne aşteaptă » (Evrei, 6,7-8).

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.