Rău

Unii au crezut în vechime că originea răului se găseşte în materie.

Descoperirea biblică afirmă că toate lucrurile, spirituale şi materiale, sunt create de Dumnezeu care este bun (Facere 1), şi atunci răul nu este decât o lipsă a binelui.

De aceea, răul nu e voit de Dumnezeu şi dacă-l permite, e în vederea unui bine mai înalt care-l recompensează.

Există însă răul moral ce e păcatul şi de altă parte, existenţa suferinţei - mai ales la nevinovaţi - şi moartea, toate într’o lume creată de un Dumnezeu bun şi atotputernic, ceea ce e greu de înţeles!

Din Cartea Facerii, noi ştim că omul a devenit muritor şi a început să sufere în urma păcatului, încât Sf. Pavel a putut spune: «De aceea, după cum păcatul a intrat în lume printr’un singur om, iar prin păcat moartea, tot aşa moartea a trecut la toţi oamenii, căci toţi au păcătuit» (Rom., 5,17).

În Vechiul Testament (V.T.), răul era înţeles ca o pedeapsă pentru păcat - pentru a pune în lumină răspunderea personală (Ezechiel, 18) şi de altă parte, se pune chestiunea misterului răului care loveşte atât pe nevinovaţi cât şi pe vinovaţi, (cartea lui Iov şi la fel, în Luca, 13,1-5).

Cu încetul, se descoperă că suferinţa celui drept e izbăvitoare pentru cei nedrepţi (Isaia face aluzie la Hristos, Servitorul - Mielul lui Dumnezeu ce suferă pentru păcatele oamenilor), şi că prin suferinţă se arată iubirea lui Dumnezeu: «...ne lăudăm chiar cu suferinţele noastre, ştiind bine că suferinţa duce la răbdare, iar răbdarea la oţelire la nădejde. Iar nădejdea nu dezamăgeşte, căci dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre de Spiritul Sfânt, care ne-a fost dat»... «Dumnezeu însă şi-a arătat dragostea lui pentru noi prin faptul că pe când eram încă păcătoşi Hristos a murit pentru noi» (Rom., 5,3-5,8).

Răul se poate înţelege într’o lume unde omul a fost creat liber, deschizând porţile lumii suprafireşti a iubirii lui Dumnezeu care răscumpără.

Dar nu se poate aduce nicio explicaţie răului, fiindcă Isus Hristos însuşi a luat asupra lui scandalul Crucii pentru a nimici păcatul şi mântui pe păcătoşi.

Prin Cruce, puterea spiritelor rele, a diavolilor, a fost distrusă în sine, însă rămâne ca, binefacerile ei în forţă şi har, să fie obiect de alegere liberă a omului, până trăieşte în lume - alegere între bine şi rău, atât ca individ cât şi din partea omenirii.

Istoria umanităţii şi a omului, în parte, nu se poate înţelege în afara acestei perspective religioase, cu dimensiunile ei morale de încleştare între bine şi rău, fiind încredinţaţi de sfârşitul puterii răului prin inaugurarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.