Omul

Concepţia creştină consideră omul întreg: fiinţă spirituală şi trupească, creată după asemănarea lui Dumnezeu.

Povestirea biblică a creaţiei nu este un reportaj asupra felului apariţiei omului, ci o expresie populară şi o reprezentare sub formă de imagini al simplului fapt al originii lui prin creaţia lui Dumnezeu, învăţătura Bisericii nu tăgăduieşte spusele ştiinţei după care omul este legat în dezvoltarea lui de regnul animal, ci permite libera discuţie în privinţa aceasta.

Provenirea omului dintr’un singur cuplu (monogenism) rămâne învăţătura comună creştină fiind în legătură cu păcatul original (strămoşesc).

Ştiinţa vorbeşte despre om în diferite feluri, fie în funcţiile sale biologice legate de viaţa trupească, fie pe plan mai înalt, văzând în el un microcosmos ce uneşte două lumi, spirituală şi materială.

Biblia priveşte pe om în faţa lui Dumnezeu, adică nu vede în el pe Adam, cel venit din pământ, robit păcatului, ci omul răscumpărat în Isus Hristos, destinat cerului, după chipul lui Dumnezeu.

Omul biblic este chemat, prin har, să participe la viaţa lui Dumnezeu, deci are destin supranatural.

De aici înainte, imaginea omului desfigurat prin păcat lasă locul «fiului lui Dumnezeu» - nouă stare în care se desfăşoară viaţa omenească.

În om se’ntâlnesc: sufletul, inima, trupul, carnea, spiritul, prin care el se exprimă în întregime.

Suflet: însufleţit de spiritul vieţii ce-l duce spre Dumnezeu; trup: ceea ce piere şi-l atrage spre pământ; omul sfâşiat, solicitat de «legea minţii» şi «legea trupului», după Sfântul Pavel.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.