Bine, bunătate

Binele are mai multe înţelesuri: ceea ce ne mulţumeşte în întregime: mintea, conştiinţa, simţurile, şi ne procură satisfacţia sufletească, fericirea. 

Bunătatea este o însuşire desăvârşită care face pe om bun în stare să facă binele, să procure mulţumire altuia. 

Binele adevărat e în legătură cu Dumnezeu - izvorul binelui - «singur e bun, Dumnezeu» (Mc., 10,18) singurul ce dă lucrurilor bunătate, făcând şi pe om bun de la început. 

Din neascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu, omul devine rău şi poate face răul în lume, de aici urmează lupta între bine şi rău, în tot decursul istoriei omeneşti.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.