Parohia Greco-Catolică Română Venezia - Mestre (Veneţia), Italia

• Hram: Învierea Domnului
• Adresa bisericii ”San Rocco”: Via Ludovico Manin 39, 30171 Mestre, Venezia (VE), Veneto
• Sfânta Liturghie: duminică şi sărbători: 10.00

• Jurisdicţie: Episcopul romano-catolic local
• Preot: Vasile-Alexandru Barbolovici
• Telefon mobil: 0039-041.593.6090
• E-mail: barbolovicivasile@yahoo.it
• Web: http://www.bru-italia.eu/db_institutions_1_1_ro.php
• Reţele sociale: -
• Bloguri: -
• Pagini: -
• Hartă: Google Maps
• Foto: Ellebi36, Panoramio.com, februarie 2011

Biserica ”San Rocco” Mestre-Venezia, Italia

Program liturgic:

• Duminici şi sărbători:
• 9.00 - Sfânta Spovadă
• 10.00 - Sfânta Liturghie

Evenimente:

• 29 martie 2004 - Liturghii greco-catolice în zona Veneţia (catholica.ro)
• 15 aprilie 2004 - Învierea în comunitatea română din Veneţia-Mestre (catholica.ro)
• 9 septembrie 2005 - Parohia românească greco-catolică ”Învierea Domnului” (catholica.ro)
• din 6 decembrie 2009 până în prezent

Albume foto:

• din 8 noiembrie 2009 până în prezent

Diverse:

• -

Scurt istoric:

• Biserica romano-catolică ”San Rocco” din Mestre, Venezia
• Edificarea Bisericii a fost voia negustorilor din Mestre care, în urma unei epidemii de ciumè – a treia de la începutul secolului - provocase multe victime în zona Mestre.
• Biserica a fost închinată sfântului Rocco din Montpelier pe care tradiţia creştină îl identificase drept ocrotitor împotriva ciumei.
• Lăcaşul sfânt a fost construit dinadins peste un ax foarte traficat: drumul care parcurgea partea exterioară a zidurilor lui „Castelnuovo”, conectând direct poarta „Belfredo” (care intercepta circulaţia mărfurilor care proveneau de la Treviso şi Castelfranco) şi cartierul sfântului Lorenzo unde aveau loc târguiri şi bilciuri.
• Alături de Biserică s-au construit mai multe case şi strada a fost denumită „borgo San Rocco” până la vremurile care au imediat urmat unirea cu Italia atunci ca să fie amintit condotierul Revoluţiei din 1848-1849, care aveva cabinetul lui de avocat într-o căsuţă înainte de Căsa de Odihna, a fost închinata lui Daniele Manin.
• La 18 noiembrie 1480, la cererea câtorva cetăţeni, Senatul Republicii Veneţiene a acordat deschiderea unei mănăstiri, lângă biserică. Astfel devenit o filie a marii Mănăstirii „Frari” din Veneţia şi îndată fost populată cu fraţi minori conventuali, ai căror ordin făurise răspândirea cultului sfântului Rocco.
• Atât biserica cât şi mănăstirea au avut grave daune în timpul jefuirilor şi incendiului din Mestre din partea armatei imperiale şi spaniole, la începutul lui octombrie 1513. Îndată a fost reconstruită şi mica mânăstire, sprijinită atât de biserică cât şi de sacrestie, mărită la începutul secoluilui al XVII-lea.
• Fraţii care locuiau acolo erau totuşi aşa de puţini, încât o mărturie a secolului al XVII-lea, atunci când mânăstirea era denumită în general „ospiciu” , dezvăluie că acolo se găsea numai Părintele Superior care ţinea de Părintele Superior din Mănăstirea „Frari” din Veneţia.
• Ca şi la Veneţia şi la Mestre a fost înfiinţată în 1487 „Confraternitatea San Rocco”, care avea ca scop îngrijirea bolnavilor şi înmormântarea confraţilor trecuţi la cele veşnice, cu toate ca aparţineau Şcoli din Veneţia, numai să ar fi fost decedaţi în teritoriul Mestre (pe latul bisericii exista un mic cimitir).
• Mănăstirea a fost desfiinţată prin decretul Senatului în ziua de 1 iunie 1769 şi a fost pusă la licitaţie împreună cu biserica. Cu aceea ocazie a fost redactat un inventar din care reiese că Biserica era împodobită cu mobilă în argint (lampe şi şfeşnice) şi de alamă, se găseau acolo şi două confesionale, orgă, paispreceze bănci şi lopata altarului major, care cineva a socotit drept opera lui Cima da Conegliano.
• Cu suma de 1641 de ducaţi, în martie 1770, biserica şi mânăstirea au fost ajudecate părintelui Giovanni Colledani, abate sfântului Ariano din Torcello, care a primit obligaţia de a le menţine şi de a restaura biserica, sacristia şi turnul, clopotele şi totul ce era anexat în menţionatul „Ospiciu”.
• Au urmat ani de polemici care aduceau la certuri dintre Colledani, protopopul de San Lorenzo, care pretindea dreptul de a administra şi de a organiza slujbele în teritoriu propriu şi de a administra cele trei şcoli care ţineau de Biserică (bineînţeles la San Rocco, s-a adăugat, cu timpul, cel al Sfântului Francisc de Paola şi al Sfântului Anton. Fiecare dintre aceste avea, la interior un altar propriu).
• Totul s-a terminat la începutul secolului al XVIII-lea atunci când, din cauza legilor napoleonice din anul 1806, au fost desfinţaţe mănăstirile şi şcolile laice: Biserica San Rocco a devenit de atunci o filială parohiei San Lorenzo.
• În anul 1814 a fost transferată şi pusă într-un altar propriu, icoana „Sf. Maria della Grazie”, care la origini era venerată în biserică omonimă de pe lângă mănăstirea Benedictinelor, în actuala Via Poerio, pe care ultima stareţa o luase ca să nu fie împrăştiată, când mănăstirea a fost închisă în anul 1807 şi călugăriţele au fost silite să se găsească un adăpost în Torcello.
• În anul 1927 biserica a fost dată Institutului Berna, gestionată de Opera don Orione, care avea sediul (un orfelinat pentru copii, şcoli şi ateliere de lucru pentru formarea profesională) în apropiere (aproximativ între Via Manin Via Einaudi).
• În anul 1957, Institutul Berna s-a mutat într-un nou sediu, iar biserica a fost părăsită la incurie şi la degradare.
• Acesta a fost restaurată şi redeschisă pentru cult în anul 1989, datorită eforturilor depuse de către Monseniorul Valentino, la îndemnul iniţial al monseniorului Angelo Centenaro, protopop de Mestre.
• În special, restaurarea conservativă a presbiteriului ne-a dezvăluit frumuseţea primitivă, bolta, scândura de tencuială lucrată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
• Proiectant şi director al lucrărilor a fost arhitectul Ettore Vio.
• sursa: Pr. Vasile-Alexandru Barbolovici, bru-italia.eu

Ultima actualizare:

• 23 august 2018