Isus Hristos

Isus (mântuitor), Hristos (uns-Mesia)

Născut la Betleem, în Palestina, în timpul Cezarului August şi a regelui Irod, din Fecioara Maria, având tată crescător pe Iosif.

El a trăit în casa părintească la Nazaret, în Galilea, lucrând ca tâmplar, până la treizeci de ani, când, însoţit de câţiva oameni, a început să propovăduiască Vestea Bună.

El vorbeşte oamenilor de viaţa lor, le spune că Dumnezeu e aproape de ei, anunţă naşterea unei lumi noi bazată pe dreptate şi dragoste.

El este bun, milostiv, curajos, plin de zel, suprinzător prin noutatea ideilor, propunând o schimbare totală a fiinţelor, inimilor, instituţiilor, a obiceiurilor şi a tradiţiilor.

Vorba, fapta şi privirea Lui, încântă, farmecă, obligând o revizuire desăvârşită a întregii vieţii, pentru cine se lasă răpit de farmecul Lui.

Societatea israelită de atunci, de la Ierusalim, începe să se intereseze de acest om, fiind divizată în privinţa învăţăturii Lui.

În sfârşit, mai marii Sinagogii, reuşesc să-l condamne la moarte, în urma unui proces, fiind acuzat de a se socoti Fiul lui Dumnezeu-Mesia aşteptat de Israel.

Răstignit pe cruce sub Ponţiu Pilat, guvernatorul Iudeii - în timpul lui Tiberiu -, învăţăceii lui, proclamă în curând, că El a înviat, că este viu şi pentru totdeauna.

De atunci amintirea Lui n-a încetat să neliniştească pe oameni şi să-i transforme.

Vorbele, faptele săvârşite spre binele oamenilor rămân ca un aluat ce face să crească o nouă omenire, ca o deschizătură spre un viitor mai omenesc, mai spiritual.

Cei dintâi creştini au întrezărit pe faţa lui Isus lumina lui Dumnezeu însuşi.

Această faţă a lui Isus n-a încetat niciodată să fie scrutată, să stimuleze o viaţă nouă şi să atragă atâţia care au fost sensibili la chemarea Lui...

Figura Lui este prezentă în lumea de astăzi, în aspiraţiile oamenilor spre libertate, justiţie şi fraternitate.

Oamenii caută contactul direct cu această fiinţă unică...

Creştinii recunosc în Isus pe Mesia - Hristos - Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru ca omul să devină fiul adoptiv, a lui Dumnezeu, de aceea creştinii îl cinstesc, îi celebrează viaţa, moartea şi învierea sa.

Isus al istoriei e Hristos al credinţei

Existenţa istorică, viaţa, moartea şi învierea lui Isus şi ceea ce El a spus despre El-însuşi, sunt adeverite în mod sigur de cele patru evanghelii, epistolele Apostolilor, şi de mărturii necreştine (Flaviu Iosif, Tacit, Suetoniu, Pliniu cel Tânăr, Talmudul) şi de comunitatea primilor creştini, de martiri, îndeosebi.

Semnificaţia cea mai profundă a vieţii lui Isus constă în ceea ce este El-însuşi şi ceea ce El a descoperit despre El-însuşi.

El are conştiinţa că este om adevărat, supus lui Dumnezeu şi împărtăşind destinul omului.

Însă El ştie, de asemenea şi spune despre El, că este, cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu şi în această calitate, întreţine cu El legături pe care niciun om n’are.

El are conştiinţa, că destinul etern al fiecărui om, se decide în raport cu el, şi prin urmare, fiecare act săvârşit, este în conformitate cu el sau contra lui.

El ştie că are dreptul să ierte păcatele, ceea ce numai Dumnezeu poate face.

El ştie că el este Domnul legii, Şeful Bisericii lui Dumnezeu, Judecătorul istoriei universale, singur care cunoaşte pe Tatăl, şezând de-a dreapta lui, Mesia cel prevestit, «Fiul Omului» după Sfintele Scripturi, Isus Hristos, care mântuieşte - Hristos al credinţei.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.