Vechiul Testament se sprijinea pe Lege, în timp ce Noul Testament, pe har (dar, graţie): «...păcatul nu va mai fi stăpân pe voi, deoarece nu mai sunteţi supuşi legii, ci harului» (Rom., 6,14).
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Harul este bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de om care s’a arătat, îndeosebi prin trimiterea lui Isus Hristos în care omul este chemat să împărtăşească viaţa dumnezeiască printr’o favoare gratuită din partea lui Dumnezeu: «Legea a fost dată prin Moise, pe când harul şi adevărul ne-a venit prin Isus Hristos» (Ioan, 1,17).
Harul este dăruit gratuit prin Isus Hristos în Spiritul Sfânt în vederea mântuirii, deci a justificării, ceea ce înseamnă că prin graţie (har), omul e pus în starea de a apărea în faţa lui Dumnezeu: «Primesc dreptatea în dar, prin harul lui, datorită răscumpărării înfăptuite de Hristos Isus» (Rom., 3,24).
Toată viaţa creştină: reînnoire sufletească, acţiune, mărturie, - până la martiriu -, este opera harului divin ce duce pe om pe culmile sfinţeniei şi ale eroismului - harul fiind un dar supranatural ce depăşeşte puterile omului şi meritele lui.
Harul poate fi dăruit de Dumnezeu sub forma unui ajutor momentan printr’o lumină sau inspiraţie în stare să schimbe pe omul păcătos sau sub forma unui ajutor spiritual mai îndelungat punând pe om într’o stare de sfinţenie, dar în amândouă cazurile, el fiind liber să-l primească sau să-l refuze.
Graţia sfinţitoare face pe om drept înaintea lui Dumnezeu, ştergându-i păcatele, îl face «fiu adoptiv» şi-i câştigă prietenia lui Dumnezeu, devenind astfel, într’adevăr o «creatură nouă» spirituală.
Omul se mântuieşte conlucrând cu harul primit.
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Comentarii
Trimiteți un comentariu