Creştinism

Legătura între om şi Dumnezeu prin Isus Hristos mijlocitor şi mântuitor, după voinţa divină.

Creştinismul este o religie mondială, în timp şi spaţiu, fiindcă a fost instituit de Dumnezeu ca să corespundă tuturor popoarelor şi tuturor civilizaţiilor şi culturilor, de aceea este evoluat faţă de celelalte religii, fiind descoperit - revelat - în istorie de însuşi Dumnezeu.

Asta înseamnă că ceea ce reprezintă şi adevărul ce-l învaţă sunt în lume, pentru că Dumnezeul cel viu, deosebit de lume, a intervenit şi s-a arătat, prin profeţi şi în Isus Hristos, într’un moment ales, în timp şi spaţiu, ce ţine de istorie şi geografie.

Ceea ce deosebeşte esenţial creştinismul de celelalte religii e că în persoana lui Isus Hristos, Dumnezeu s-a revelat - descoperit în istoria lumii.

Această descoperire care conţine adevărul absolut, neschimbător, este exprimată omeneşte - în concepte omeneşti şi este transmisă prin Scriptură şi Tradiţie.

Adevărul descoperit fiind întotdeauna acelaşi, forma în care a fost învăţat şi transmis oamenilor, a variat în cursul timpurilor, ţinându-se seama de diferitele mentalităţi, culturi şi civilizaţii.

Creştinismul reprezintă în lume valorile veşnice, de aceea socoteşte că progresul, cultura, ştiinţa, însăşi istoria, sunt valori trecătoare, relative, de aceea vor pieri.

Asta înseamnă că numai creştinismul poate fi socotit ca religie definitivă, ultima înainte de sfârşitul lumii şi singura ce va dăinui până în timpurile din urmă - eshatologice.

Cum creştinismul se adresează fiecărui individ şi întregii comunităţi omeneşti, aducând mântuirea prin darul gratuit dumnezeiesc, din voinţa Fondatorului, e nevoie de o instituţie care este Biserica vizibilă.

Aceasta propovăduieşte, în toate timpurile şi în toate locurile, opera de mântuire, prin Evanghelie şi Sf. Taine, potrivit unei orânduiri ce stabileşte sarcini pastorale diferite prin şirul neîntrerupt de episcopi şi preoţi, de la apostoli până astăzi, sub ascultarea Magisteriului bisericesc (ierarhia apostolică: episcopii în unire cu Pontificele roman, pentru catolici).

Creştinismul învaţă că prin sine, Dumnezeu se dăruieşte, liber, omului.

Istoria primirii sau refuzului din partea libertăţii umane, a lui Dumnezeu care se oferă, se desfăşoară în viaţa fiecărui om care, cu ajutorul harului dumnezeiesc, ajunge să se desăvârşească în cele spirituale şi astfel să se mântuiască.

În Isus Hristos, Dumnezeu şi-a arătat voinţa să mântuiască pe toţi oamenii, şi’n acest înţeles, Isus este mijlocitorul mântuirii ca reprezentant al omenirii întregi.

Recunoscând pe Hristos, în omul a cărui existenţă constituie prezenţa însăşi a lui Dumnezeu printre noi, şi crezând că prin viaţa, destinul, moartea şi învierea căruia Dumnezeu, însuşi, luă parte la trăirea noastră, credinciosul are conştiinţa adevăratei semnificaţii a propriei existenţe şi vocaţii astfel descoperită şi întărită: aceea de a fi chemat de Dumnezeu, prin darul său, de a intra în prietenia şi iubirea lui prin răscumpărare şi înviere.

Opera divină de mântuire care rămâne să se înfăptuiască în istorie, dezvăluie prin creştinism o cunoaştere mai adâncă a ceea ce este omul: fiinţă destinată să primească darul prin care Dumnezeu se comunică omului pentru a-l ridica de la moartea prin păcatul strămoşesc, şi a-i reda viaţa prin credinţa în Isus Hristos.

Creştinismul vede în om o fiinţa spirituală, cu destin supranatural pe care liber îl alege în viaţa lui pământească, fiind pentru sau contra lui Dumnezeu, pentru mântuire sau pentru condamnarea veşnică.

Sensul dat acestei vieţi prin voinţa de mântuire a lui Dumnezeu, este în acelaşi timp norma de trăire sau de purtare a omului, în credinţă, speranţă şi iubire, pentru a fi fericit.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.