Cer

Există mai multe ceruri...

Acela care inspiră pictorii... cerul cosmic... străbătut de cosmonauţi, unde Gagarin n’a întâlnit pe Dumnezeu - şi nu-i mirare!...

Cerul, unde după Evanghelie, Isus s’a urcat la Înălţare şi de unde va veni la sfârşitul timpurilor.

În sfârşit, Cerul-Raiul spre care creştinul tinde, zi de zi, în credinţă, speranţă şi dragoste.

Nu e uşor să vorbeşti despre Cer şi să-l imaginezi, fiindcă, suntem mărginiţi de spaţiu şi de timp.

Sub diferitele imagini de «loc de fericire veşnică», «sus în cer», «grădină de odihnă», omul, în felul, său, întotdeauna şi-a exprimat ideea de fericire.

Evanghelia vorbeşte, tot în parabole, de casa unde eşti aşteptat «casa Tatălui ceresc», de masa familială unde te regăseşti, de locul strălucitor unde îţi place să trăieşti...

Am fi mai aproape de adevăr, dacă în locul imaginilor, am vorbi de Iubire.

Raiul nu indică un loc, ci o stare, o întâlnire cu Cel care ne aşteaptă în toată splendoarea şi pe care numai cel care iubeşte poate să-l întrevadă.

Pe urmele lui Isus: «Eu merg spre Tatăl», întrezărim şi noi Cerul în măsura dragostei noastre şi atunci «vom fi totdeauna cu Domnul» rezumă sf. Pavel.

Asta înseamnă mântuirea sufletului prin biruinţa lui Hristos asupra morţii, viaţa de unire cu Dumnezeu şi cu oamenii prin transformarea într’un corp spiritualizat - la învierea de obşte -; este «viziunea beatifică» între Dumnezeu şi creatură, pentru acei care o vor merita, după judecata din urmă, la înviere.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.