Înseamnă atât «planul» lumii create, stabilit de Dumnezeu care cunoaşte totul, chiar şi ceea ce creatura înplineşte liber, cât şi voinţa iubitoare a lui Dumnezeu care susţine şi orânduieşte tot ce există.
Libertatea dăruită creaturii e încă cuprinsă în acest «plan», fără ca ea să fie nimicită prin asta.
Urmând acest «plan», Dumnezeu, în veşnicia lui, veghează tot ce se desfăşoară în lume şi’n istoria ei, şi în sânul ei, desfăşurarea istoriei mântuirii spre sfârşitul escatologic, adică capătul lumii şi cele ce se vor întâmpla atunci.
Dumnezeu conduce lumea spre sfârşitul ei, conform planului prevăzut şi voit, - aşa cum a fost predestinată -, prin mijlocirea puterilor imanente lumii, adică zidite în ea de la începutul creaţiei, şi prin dispoziţiile privitoare la istoria mântuirii (har, minuni).
Acest plan providenţial care dă un sens la tot ce există, nu va fi dezvăluit creaturii decât prin credinţă, în măsura împlinirii lui, şi numai la sfârşit, deplin.
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Comentarii
Trimiteți un comentariu