Pocăinţă

Este taina prin care Biserica, prin cuvântul preotului şi puterea lui Hristos, şterge păcătosului îndreptat păcatele făcute după botez.

Ca şi botezul, pocăinţa (mărturisirea) este necesară mântuirii pentru toţi aceia care au păcătuit greu.

Pocăinţa aduce ştergerea greşelii prin puterea morţii lui Hristos şi sub formă de dezlegare din partea preotului, intervine iertarea dumnezeiască datorită meritelor de pe cruce a Mântuitorului. 

Penitenţa pentru păcatele făcute e săvârşită prin împlinirea anumitor acte; părerea de rău pentru păcate, propusul de îndreptare, spovedania propriu-zisă, împlinirea penitenţei impuse de preot (canonul) - acte ce aduc după sine împăcarea cu Dumnezeu prin recâştigarea harului care din nou ne face să câştigăm prietenia Lui pierdută prin păcat. 

Fireşte, există obiecţii, întrebări: la ce serveşte pocăinţa? Fiindcă întotdeauna trebuie să reîncepi, să spui acelaşi lucru... Şi de ce la preot şi nu la Dumnezeu direct? Sau ce înseamnă într-adevăr păcatul? 

Răspunsurile uşor se găsesc, pentru a refuza pocăinţa însă un lucru rămâne adevărat, e că un om, cu conştiinţa încărcată, are nevoie s-o descarce cuiva, însă numai iertarea lui Dumnezeu poate să-i dea liniştea de care are nevoie.

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.