Moarte

Eveniment firesc ce atinge pe fiecare om având o profundă însemnătate.

Cum biologia nu explică de ce orice fiinţă vie multicelulară, în particular omul, moare, atunci trebuie admisă explicaţia credinţei printr’o catastrofă morală a omenirii, încât niciodată moartea nu va putea fi înlăturată.

După tradiţia creştină: «moartea este separarea trupului de suflet», dar nu înseamnă pentru om sfârşitul existenţei sale şi nici trecerea într’o altă stare asemănătoare celei de pe pământ.

Dimpotrivă, ea este începutul vieţii veşnice.

Împotrivindu-se cu furie dorinţei de a trăi, moartea apasă asupra noastră ca o pedeapsă pentru păcat, după cum apare în religiile vechi şi în Vechiul Testament, începând cu Adam.

Dumnezeu a creat omul pentru a trăi, şi moartea n-a venit în lume decât prin diavol.

Astfel păcatul este drumul morţii şi nu numai un rău, contrar voinţei divine şi naturii omului.

În cazul păcătoşilor, moartea este şi altceva decât un destin natural: este lipsa şi celui mai mare bine, viaţa de unire cu Dumnezeu.

În Isus Hristos, moartea e învinsă pentru totdeauna, fiindcă El este: «învierea şi viaţa» (Ioan, 11,25); «primul născut dintre morţi» (Col., 1,18), eliberând pe oameni de «legea păcatului şi a morţii» a cărei sclavi erau până atunci (Rom., 8,2).

La înviere, moartea va fi distrusă pentru totdeauna «ultimul duşman care va fi nimicit este moartea, căci toate le-a supus sub picioarele lui» (1 Cor., 15,26).

Mort cu Hristos, prin botez, creştinul e «îngropat cu el în moarte; moare păcatului, omului vechi supus robiei trupului, pentru a învia, şi deveni viu, dezrobit de lucrările morţii.

După cum a spus Hristos: cine ascultă Cuvântul său, trece de la moarte la viaţă (Ioan, 5,24); cine crede în El n-are de ce să se teamă de moarte, chiar mort fiind, el va trăi (Ioan, 11,25). Cine nu crede, va muri în păcatele sale (Ioan, 8,21,24).

Drama omenirii încleştată cu moartea, se joacă astfel în fiecare din vieţile noastre; de alegerea noastră în faţa lui Hristos şi a Evangheliei, depinde pentru noi deznodământul: pentru unii viaţa veşnică: «cine păzeşte cuvântul Meu, nu va vedea niciodată moartea» (Ioan, 8,51), pentru alţii, groaza «morţii a doua» (Ap., 2,11).

Moartea noastră cu Hristos înfăptuită tainic prin botez, trebuie să se realizeze zilnic, făcând să moară în noi operele întunericului.

De când Hristos a făcut din moarte un instrument de mântuire, ea a schimbat de sens, ne mai fiind un semn de înfrângere ci de biruinţă prin triumful vieţii: «Mereu purtăm în trupul nostru chinul de moarte al lui Isus, ca şi viaţa lui Isus să apară în trupul nostru. Din viaţă încă suntem necontenit pradă morţii pentru Isus, ca şi viaţa lui Isus să apară în trupul nostru muritor. Astfel în noi îşi arată puterea moartea, iar în voi viaţa» (2 Cor., 4,10-12).

<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei

Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.