Adam: om, omenire, făcut din pământ.
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
După milioane de ani de evoluţie, după ştiinţă, o specie se impune prin creierul său, şi mai ales, prin spiritul său: omul.
După povestirea biblică a creaţiei, când omul a ajuns, cu încetul, să iasă la suprafaţă din regnul animal, deosebindu-se de maimuţă, a primit de la Dumnezeu «un suflu de viaţă» după asemănarea lui.
O femeie: Eva, i-a fost destinată, având aceeaşi fire, formând primul cuplu omenesc «monogenismul», aşezat într’un loc de pace şi fericire: în rai.
Limbajul ştiinţei şi al Bibliei, nu este oare în contradicţie? Nicidecum. Exprimă acelaşi adevăr, în maniera sa proprie.
Prin neascultare, omul a pierdul raiul, transmiţând urmaşilor greşeala neascultării «păcatul strămoşesc», pe care noul Adam, Isus Hristos, l-a şters prin moartea şi învierea lui.
Oamenii de ştiinţă au limbajul lor propriu în prezentarea adevărului pe care trebuie să-l dovedească cu probe.
Oamenii care ne-au lăsat povestirea Bibliei, n’aveau grija să facă ştiinţă.
Ei voiau să pătrundă secretul vieţii lor, a morţii lor, a bucuriilor şi a suferinţelor.
Ei erau convinşi că omul n-a putut să apară în univers printr’un simplu joc al hazardului, din întâmplare, fără ştirea nimănui.
Ei credeau că omul are la origine planul Creaţiei stabilit de Dumnezeu care din iubire, a decis să-l creeze, să-i încredinţeze răspunderea, lumii, dându-i, ca ajutor, femeia, egală întru totul cu el.
Folosind imagini şi povestiri simple, Biblia afirmă că suferinţa, violenţa, moartea, haosul din lume, nu sunt numai rezultatul fatalităţii oarbe pentru că şi oamenii au partea lor de răspundere.
De la întâiul «păcat strămoşesc» şi prin toate celelalte păcate, omenirea poartă urmări grave, fiindcă toţi oamenii sunt solidari în răul sau binele care se săvârşeşte.
De aceea, această solidaritate aduce mântuirea, legând invizibil, pe toţi cu un alt om: Omul-Dumnezeu, Isus Hristos.
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Comentarii
Trimiteți un comentariu