Libertate

Ceea ce este specific omului, faţă de celelalte creaturi, este libertatea. 


<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei


Renunţarea la libertate, înseamnă renunţarea la sine-însuşi. 

Libertatea «de-a alege» pe care omul o are prin faptul că este o persoană spirituală, implică şi posibilitatea greşelii, a păcatului, dar şi a mântuirii prin iubire şi credinţă. 

Hristos a venit să elibereze omul de sclavia păcatului. 

«Libertatea fiilor lui Dumnezeu», este câştigată de toţi aceia care aderă la Hristos prin credinţă şi iubire: «Hristos ne-a eliberat pentru ca să rămânem liberi; fiţi deci statornici şi nu vă lăsaţi asupriţi de jugul robiei» ... «...Voi dar fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate, numai să nu faceţi din libertate un prilej pentru trup, ci slujiţi-vă unii pe alţii prin dragoste», (Gal. 5, 1, 13). 

Adevărata libertate se câştigă prin adevăr: «...adevărul vă face liberi... dacă Fiul vă face liberi, cu adevărat liberi veţi fi» (Ioan, 8, 32, 36). 

Eliberarea creştinului provine din moartea biruitoare a lui Hristos şi se manifestă în legătura cu păcatul, cu moartea şi cu legea; creştinul e sub legea Spiritului care dă viaţă: «unde e Spiritul Domnului, acolo e libertatea» (Sf. Pavel, 2 Cor., 3,17). 

Libertatea creştinului nu este libertinaj: «Totul este permis, dar nu totul înalţă» (1, Cor., 10,23). 

Creştinul răscumpărat şi scos din robia păcatului, îşi pune libertatea în serviciul lui Dumnezeu şi prin dragoste în serviciul semenului său. 

Biblia afirmă că omul e liber, posedă «liberul-arbitru», - are posibilitatea de liberă alegere, asumându-şi răspunderea, când e vorba de-a face bine sau rău, dar pentru a se mântui e nevoia de darul lui Dumnezeu şi de libera ascultare faţă de Dumnezeu.


<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei


Sursa: Carte de rugăciuni şi învăţătură creştină, ediţie îngrijită de părintele Petru Gherman, tipărită cu încuviinţarea şi binecuvântarea Preasfinţiei Sale Episcop Vasile Cristea, Paris, 1976, retipărită în 1990 la Nyíregyháza.

Comentarii