Lucrurile care încep au un sfârşit, fie că e vorba de lumea materială (cosmos) fie de viaţă (realitatea biologică).
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Omul are un sfârşit, întrucât trăieşte în istorie, şi un scop de atins ca fiinţă spirituală şi personală - scop suprafiresc (mântuirea prin fericirea cu Dumnezeu).
Tot ce există tinde spre ceva, are finalitate, având o însemnătate - un sens - şi cu atât mai mult, omul, fiinţă înzestrată cu spirit.
Ceea ce se va întâmpla la sfârşit, lucrurile de apoi cu fiecare om, ca individ şi ca membru al omenirii, este: moartea, judecată (particulară) purgatoriul, viziunea lui Dumnezeu (cerul), iadul, învierea de apoi, judecata universală (ultimă), noi ceruri şi noi pământuri.
Numai după judecată, omul împărtăşeşte osândirea sau fericirea.
Învăţătura despre lucrurile cele din urmă se numeşte escatologie.
Omul ca fiinţă spirituală trebuie să arunce o privire în viitor prin prisma întrupării lui Hristos prin care mântuirea e deja trăită încă de acum ca o speranţă a împlinirii ei definitive, în timpurile de apoi, când Dumnezeu va înfăptui transformarea: «Vă spun fraţilor: trupul şi sângele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu, nici ceea ce piere nu va moşteni nepieirea. Iată, vă spun un lucru tainic: noi nu vom muri toţi, dar toţi vom fi preschimbaţi, într’o frântură de timp, într’o clipire de ochi, la trâmbiţa din urmă» (1 Cor., 15,50-51).
<<< Înapoi la Abecedarul Credinţei
Comentarii
Trimiteți un comentariu